Ultima oră

Un spital din Gorj angajează portari

Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă, a două posturi contractuale vacante de execuție pentru funcția de portar – pază.

Concursul se desfășoară în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1336/2022, cu modificările și completările ulterioare, și va include următoarele etape: selecția dosarelor de înscriere, proba scrisă și interviul sau proba practică.

Candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții specifice, printre care: studii generale sau medii, certificat de calificare profesională pentru exercitarea profesiei de portar sau agent de pază, atestat care să ateste absolvirea cursului de calificare profesională pentru această ocupație, să nu fi avut contractul individual de muncă desfăcut pentru abateri disciplinare, precum și să nu îndeplinească condițiile de pensionare la limită de vârstă și să nu fie pensionați în alte condiții prevăzute de lege.

Dosarele de înscriere se depun la compartimentul RUNOS al spitalului, în perioada 14 – 27 octombrie 2025, până la ora 16.00. Selecția dosarelor va avea loc pe 28 octombrie 2025, proba scrisă se va desfășura în data de 3 noiembrie, de la ora 9.00, iar interviul este programat pentru data de 6 noiembrie, tot de la ora 9.00.

Rezultatele fiecărei etape și termenele de depunere a contestațiilor vor fi afișate la sediul unității, calendarul complet al concursului fiind disponibil și pe site-ul spitalului.

Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești la numărul de telefon 0253 378 165, interior 1016. Tematica și bibliografia pot fi consultate la avizierul unității și pe pagina oficială de internet a spitalului.
 
 
 

Vizualizări: 234

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: