Politică

Un nou "șef PNL", acuzat de verificări abuzive și șantaj politic

Răzbunarea pare să fie arma liberalilor odată ajunși în funcții publice. După ce am văzut cum s-a manifestat prefectul PNL odată care odată ajuns în funcție a comandat verificări care mai de care mai hilare și controale abuzive în instituții care nici nu-i sunt subordonate, un alt șef impus tot de PNL e arătat cu degetul fix din același motiv.

 

Mai concret, e vorba de directorul adjunct de la Antifraudă Târgu Jiu, instalat în funcție de PNL. E acuzat de parlamentarul Radu Miruță că i-ar fi accesat bazele de date ilegal pentru a aduna informații despre politicieni, oameni de afaceri și jurnaliști din Gorj.

 

”Directorul general adjunct al Direcţiei Antifraudă Târgu-Jiu, numit de PNL, s-a folosit de bazele de date ale instituţiei pentru a aduna, ilegal şi abuziv, informaţii despre politicieni, jurnalişti şi oameni de afaceri din judeţul Gorj. Printre ţintele directorului Gabriel Florentin Ninu se numără şi deputatul USR Radu Miruţă, după cum rezultă chiar din raportul Corpului de Control al ministrului Finanţelor. Solicităm conducerii PNL să spună pe ce criterii au susţinut un astfel de personaj la conducerea ANAF, iar ministrul Marcel Boloş să explice câte astfel de cazuri au mai fost descoperite de Corpul de control, ce măsuri s-au luat şi de ce foloseşte PNL instituţiile statului pentru a căuta informaţii pe care să le folosească, cel mai probabil, pentru şantaj politic”, transmite USR.

 

Potrivit USR, ”raportul Corpului de control al ministrului Finanţelor arată că, la solicitarea verbală a directorului general adjunct Gabriel Florentin Ninu, au fost interogate bazele de date aflate la dispoziţia Direcţiei Regionale Antifraudă Târgu Jiu pentru a scoate informaţii despre mai multe persoane, printre care deputatul USR Radu Miruţă”.

 

”Primesc demult semnale «că mă caută», dar acum a venit şi confirmarea oficială: directorul general adjunct de la Antifraudă a accesat ilegal şi abuziv baze de date ale instituţiei pe care o conducea pentru a căuta despre mine informaţii cu care «cineva» probabil să mă şantajeze politic. Fără a fi fost vreun indiciu de risc sau vreo acţiune de control. Să ajungi să foloseşti instituţii ale statului în astfel de scopuri este cel puţin îngrijorător. Azi, sunt eu, s-au lămurit că nu mă pot agăţa, mâine poate fi altcineva, poimâine pot inventa poveşti dacă fapte nu există”, declară deputatul USR Radu Miruţă. Potrivit USR, ”Gabriel Florentin Ninu, care a fost şi şef al Direcţiei Regionale Antifraudă Târgu-Jiu, a fost numit la ANAF, nu a ajuns acolo în urma vreunui concurs. Iniţial, a fost numit prin pixul premierului, apoi prin cel al preşeditelui ANAF”.

 

USR solicită conducerii PNL să spună pe ce criterii a fost susţinut un astfel de personaj în funcţii de conducere din ANAF.

Vizualizări: 1,418

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: