Actualitate
Un gorjean, specialist de necontestat, numit în fruntea Hidroserv

Târgujianul Marius Grecu este noul director general al Hidroserv! "E una dintre puținele excepții de la regula - pile în funcții importante", cataloghează primarul Marcel Romanescu această numire. El îl descrie pe noul șef al Hidroserv drept un profesionist. Numirea vine într-un moment sensibil pentru compania ieșită de curând din insolvență.
Marius Grecu a condus cu succes Direcția de Mentenanță și Construcții Hidrotehnice din Hidroelectrica București.
"Marius Grecu este noul director general al SSH Hidroserv S.A.! De ce este important acest lucru? Ei bine, pentru că Marius Grecu este un profesionist, iar această numire este una dintre puținele excepții de la regula - pile în funcții importante. Sper că astfel de numiri să devină o regulă și nu excepții. Am fost obișnuiți ca tot felul de nume din politică să apară la conducerea unor instituții, iar rezultatele au fost dezastruoase. De aceea voi saluta mereu promovarea specialiștilor ca Marius Grecu acolo unde este mare nevoie - la nivel decizional.
Noul director general al SSH Hidroserv S.A. este târgujian și este foarte bine cunoscut în domeniul său de activitate, făcându-se remarcat prin seriozitate, calm, o gândire tehnică bine structurată și o abordare modernă în tot ceea ce înseamnă infrastructură hidroenergetică. Într-o perioadă de criză, cu multe provocări, avem nevoie de astfel de oameni. Felicitări și mult succes domnului Marius Grecu!", a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Numirea vine într-un moment crucial pentru companie, subliniază și Adrian Dăianu, fost coleg cu Marius Grecu.
"Numirea lui Marius la conducerea SSH Hidroserv vine într-un moment crucial pentru companie – imediat după ieșirea din insolvență, când e nevoie mai mult ca oricând de profesionalism, echilibru și viziune.
Pe Marius îl cunosc foarte bine. Am fost colegi la Porțile de Fier – el în cadrul Hidroelectrica, eu la Hidroserv. Mai târziu, am lucrat amândoi în aceeași companie, la Hidroelectrica – tot la Porțile de Fier. Am avut ocazia să-l cunosc atât ca profesionist, cât și ca om. Marius s-a remarcat prin seriozitate, calm, o gândire tehnică bine structurată și o abordare modernă în ceea ce privește mentenanța și investițiile în infrastructura hidroenergetică. Ieșirea SSH Hidroserv din insolvență înseamnă un nou început.
Este nevoie de cineva care știe exact ce are de făcut. Iar Marius știe – pentru că a fost acolo, pentru că a crescut în sistem și pentru că a demonstrat, prin fapte, că poate livra performanță. Mult succes, Marius! Ai în față o misiune importantă și sunt convins că vei face față cu aceeași seriozitate care te-a caracterizat întotdeauna - suntem mândri de tine și de faptul că un gorjean ajunge într-o poziție cheie pentru sistemul energetic național!", a mai transmis Adrian Dăianu.
Vizualizări: 4,790