Ultima oră

Emoții pentru „determinații” de la CEO

Salariații din Complexul Oltenia, care au contracte pe durată determinată, așteaptă să le fie prelungite contractele. Deja, unii au primit documentele care atestă că vor mai rămâne în cadrul companiei până la finalul lunii septembrie. Alții încă așteaptă contractele și nu au nicio veste de la conducerea companiei. 

 

Pentru cei aproximativ 1800 de oameni care se regăsesc în această situație, sunt emoții cu repetiție. Contractele le-au tot fost prelungite ba cu șase, ba cu câte trei luni încă de când s-au angajat deși au sperat și au cerut să le fie transformate în contracte pe durată nedeterminată din moment ce toată lumea susține că fără ei nu ar mai putea continua activitatea în producție.

 

“Sper să se rezolve problema prelungirii energiei pe cărbune. Legat de acești 1800 de tineri, determinați, mulți dintre ei au primit contractele cu o prelungire până la finele lunii septembrie, iar ceilalți încă așteaptă acele decizii începând cu data de 7. Sperăm să nu rămână pe drumuri că ar fi păcat”, a spus sindicalistul Laurențiu Manolache, la Radio Infinit.

Vizualizări: 1,561

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: