Actualitate

Un fost director al CEO, anunț despre situația financiară și stocurile de cărbune

Chiar dacă din punct de vedere al vânzărilor de energie electrică Complexul Energetic Oltenia nu se poate lăuda că o duce prea bine, situația financiară a companiei energetice este una bună. Anunțul vine din partea fostul președinte al Directoratului, Daniel Burlan, care anunță că nu sunt probleme financiare la compania energetică, cel puțin în acest moment. De asemenea, Burlan afirmă că mai există încheiate și contracte de vânzare a energiei electrice pentru acest an.

„Este o situație stabilă. Există asigurate lichiditățile funcționării în siguranță a companiei, sunt contracte asigurate. Mergem cu trei grupuri și jumătate, două la Rovinari, unul la Turceni și un cazan la Ișalnița”, a precizat Burlan.

Ce stocuri de cărbune mai are CEO?

În privința stocurilor de cărbune, fostul șef al companiei spune că, în prezent, 300 de mii de tone de lignit se află în depozitele producătorului de energie. „A fost o perioadă în care a existat un stoc minim, acum încep să se refacă stocurile de cărbune. În jur de 300 de mii de tone de cărbune sunt în stocurile Complexului Energetic Oltenia”, a completat fostul șef al CE Oltenia, Daniel Burlan.

 

Vizualizări: 4,581

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: