Eveniment

Ucis în bătaie

Tragedie într-o comună din județul vecin Dolj. Un bărbat de 55 de ani a murit la scurt timp după ce a fost bătut de trei persoane. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe fondul consumului de alcool. Potrivit poliției, un bărbat din comuna Mischii a anunțat că fratele său a fost agresat fizic de trei bărbaţi.

„La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o patrulă de poliţie, dar şi un echipaj SMURD, bărbatul de 55 de ani refuzând transportul la o unitate medicală. Ulterior, în jurul orei 05.30, poliţiştii au fost sesizaţi de acelaşi bărbat cu privire la faptul că fratele său a decedat”, au precizat poliţiştii.

Agresorii, cu vârste cuprinse între 22 şi 42 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore.

„După comiterea primei agresiuni, victima a părăsit imobilul în care se afla, fiind ajuns din urmă de către cei trei bărbaţi, ocazie cu care ar mai fi fost agresat încă o dată. În urma efectuării autopsiei medico-legale, s-a stabilit că moartea bărbatului a fost violentă, între leziuni şi deces existând o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

Bărbații acuzați de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Vizualizări: 954

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: