Eveniment

Lăsați fără permis pe drumul expres

Poliţiştii din Olt au depistat, în ultimele două zile, doi tineri şoferi care conduceau cu viteze de peste 200 de kilometri pe oră pe drumul expres Craiova-Piteşti, unde viteza maximă admisă de 120 de kilometri pe oră. În cazul unuia dintre conducătorii auto, viteza legală a fost depăşită cu o sută de kilometri pe oră.

 
Unul dintre contravenienţi a fost depistat de poliţiştii Serviciului Rutier Olt în data de 6 ianuarie, în jurul orei 03:40, în timp ce conducea cu viteza de 211 kilometri pe oră pe drumul expres 12 (DEx12), pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 120 de kilometri pe oră. Şoferul este un bărbat în vârstă de 26 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj.

 
Al doilea şofer a fost depistat pe acelaşi sector de drum, în ziua de 5 ianuarie, în jurul orei 23:10.

El conducea cu 220 de kilometri pe oră, cu 100 de kilometri pe oră mai mult decât viteza maximă admisă pe acel tronson.

Ambii şoferi au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 1.485 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii le-au reţinut permisele de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-le eliberate dovezi înlocuitoare, fără drept de circulaţie.

 

Vizualizări: 1,276

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: