Politică

Turcan, pusă să îl atace pe Cîțu. “Mandatul lui Florin Cîțu nu a fost decât un șir de minciuni, greșeli și jocuri personale”

Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, lansează un atac dur la adresa conducerii PNL, din cauza modului în care au fost desfășurate negocierile cu PSD pentru noul Guvern și cere demisia lui Florin Cîțu, președintele partidului. 

Într-un mesaj postat pe un grup intern al PNL, Turcan mai spune că România nu va mai avea bani de pensii și alocații, pentru că au fost luați la rectificarea bubgetară.

„Consider că echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitură și o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD”, a scris Turcan.

Ea a adăugat că voturile au fost manipulate la întâlnirrea în care s-a decis că PNL va negocia cu PSD, pentru că mai mulți liberali au votat în același timp și pentru continuarea discuțiilor cu foștii parteneri de coaliție, USR.

„În primul rând s-a plecat la drum cu o minciună. Și un vot manipulat ordinar. Nu, nu mă refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri și cu unii și cu alții. Votul meu și al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Și doar în folosul unui grup extrem de restrâns. A fost o fraudă asupra votului colegilor”, a spus Turcan.

„Din tot ce am citit în presă, nu am văzut nicio idee politică, de viziune, de la negociatorii partidului pe care să o vedem transpusă în avantajul politic al PNL! PSD-ul v-a dat în fiecare zi teme, la care voi reacționați. Este puțin spus că s-a negociat în genunchi”, a continuat ea.

Turcan a lansat un atac dur și la președintele partidului, Flori Cîțu, care e și premier interimar.

„Mandatul lui Florin Cîțu nu a fost decât un șir de minciuni, greșeli și jocuri personale. Aș spune că e de domeniul patologicului. Florin, îți imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toți se prind, îți garantez. Nimic din ce ai spus până acum, tu, președintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un șir de minciuni”, a scris ea.

„Și nu numai de minciuni, dar și de lipsa de responsabilitate! Florin, ești dispus să joci la poker până și banii de pensii. De mai bine de o lună mă țin de capul tău și-ti spun repetat că de vineri (26 noiembrie) nu mai sunt bani de pensii și de alocații pentru că i-ai luat la rectificare doar că să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”, a scris Turcan.

„Cu toții i-am reproșat lui Orban (fostul președinte al PNL Ludovic Orban, n,r.) că nu a negociat în interesul partidului. Dacă el nu a făcut-o, voi în interesul cui ați făcut-o? Cu siguranță nu al PNL. Când am fost convinsă că negocierea lui Ludovic cu USR e proastă, m-am ridicat de la masă. La fel și Rareș, și Robert, și ceilalți mi-ați dat dreptate. Cum arată negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban? Eu atunci m-am ridicat și am plecat. Voi ce ați făcut acum? V-ați milogit la Ciolacu (președintele PNL Marcel Ciolacu, n,r.) să prindeți un colț de pâine”, a scris Turcan.

„În aceste negocieri, președintele partidului a negociat doar pentru el. Atât. Nimic altceva!!! Motivele? O să le aflăm, cu siguranță! Dar cu un preț prea mare plătit de partid. Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniștri. Niciunul. Ați ignorat până și cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele în alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat). Și-atunci, va mirați că PNL se confruntă cu un asemenea val de critici, câta vreme voi acționați în afară unei legitimități politice firești? Închei spunând, momentul acesta este o rușine pentru PNL și cred că președintele PNL ar trebui să-și depună demisia, împreună cu echipa de negociere”, a mai scris Turcan.

Vizualizări: 1,093

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: