Actualitate

Trei federații din CE Oltenia, scoase de la negocieri

Trei din cele patru federații sindicale aflate de ani buni la masa negocierilor cu administrația Complexului Energetic Oltenia își pierd reprezentativitatea.

Legea s-a modificat și prevede acum că, pentru a putea participa la negocierile pentru contractul colectiv de muncă, o federație trebuie să aibă cel puțin 35% din numărul total de salariați.

În prezent, la CE Oltenia, doar Federația Univers se încadrează în acest criteriu, având 47% din salariați, restul federațiilor nu. FNME are 29% reprezentativitate, Energetica 12%, iar Petrom doar 3%, a spus liderul sindical Constantin Mitrescu, la Radio Infinit.

Promulgată în decembrie 2022, după mai bine de 3 ani de la inițierea sa, noua lege a dialogului social, Legea nr. 367/2022, are scopul declarat de a înlesni dialogul social și exercițiul anumitor drepturi ale angajaților.

Pragul de reprezentativitate la nivel de unitate pentru un sindicat scade la 35% din numărul total de angajați, față de 50% plus unu, conform vechii reglementări. Vor putea exista astfel două sindicate reprezentative la nivelul aceluiași angajator, caz în care negocierea colectivă se va purta cu ambele sindicate.

Dacă totuși sindicatul nu este reprezentativ, negocierea colectivă se va purta cu federația sindicală la care sunt afiliate sindicatele nereprezentative din unitate, dacă aceste sindicate au împreună cel puțin 35% din numărul total de angajați din unitate.

Negocierea colectivă se va purta cu toate sindicatele nereprezentative, în măsura în care nu sunt afiliate la o federație sau nu este împlinit pragul minim al angajaților membri.

Mitrescu este de părere că mișcarea sindicală din CEO va trebui să se reorganizeze, pentru ca anul viitor să poată fi două federații la negocieri. În acest an au rămas toate federațiile la masa negocierilor, pentru că nu este vorba de un nou Contract Colectiv de Muncă, ci doar de un act adițional.

 

Vizualizări: 5,625

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: