Social
Trei copii vor crește fără mamă, după moartea Luizei

Luiza, tânăra mamă din Gorj care a murit ieri după ce a născut la spitalul din Novaci, a lăsat trei copii orfani. Două fetițe gemene, de doi ani, și băiețelul născut ieri, pe care a apucat să îl vadă câteva clipe.
O fotografie făcută de soț a imortalizat momentul, singura amintire pe care o va avea băiatul cu mama lui.
Soțul a declarat la un post de televiziune că va face plângere, pentru că nu este normal ca o tânără să moară la 24 de ani, deși era perfect sănătoasă și avea analizele bune.
Sunt mai multe anchete în curs, făcute de Poliție, DSP și spitale.
Vizualizări: 1,074