Actualitate

Trei cariere miniere din Gorj vor fi extinse

Greu, dar totuși guvernul pare să fi înțeles că are nevoie de energia pe cărbune în următorii ani.

Ministerul Energiei a elaborat și publicat pe site trei proiecte de Hotărâre de Guvern care vizează activitatea a trei dintre carierele miniere din Complexul Energetic Oltenia. Documentațiile reglementează și demarează procesul de realizare a exproprierilor la Cariera Minieră Roșiuța din Bazinul Minier Motru, la Cariera Jilț Sud, respectiv la Cariera Jilț Nord din zona Mătăsari.

Pentru coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național ,,Deschiderea și punerea în exploatare a Carierei Roșiuța, județul Gorj, la o capacitate de 3.000.000 tone/an”, este necesară alocarea de sume suplimentare de la bugetul de stat, în valoare de 409.791,01 lei. “Sumele individuale stabilite de către instanțele de judecată aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată ce au făcut obiectul dosarelor nr. 1090/95/2020 și nr. 1293/95/2020 în cuantum de 409.791,01 lei, se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei”, se arată în nota de fundamentare.

O altă hotărâre de guvern se referă la ,,Lucrări pentru punerea în funcțiune a capacității finale de producție de 8.500 mii tone/an lignit la cariera Jilț Sud”, aici fiind necesară alocarea de sume suplimentare de la bugetul de stat, în valoare de 128.468,85 lei.

În privința proiectului de hotărâre care privește ”Deschiderea și punerea în exploatare a carierei Jilț Nord la o capacitate de 4,5 milioane tone/an lignit”, este necesară alocarea de sume suplimentare de la bugetul de stat, în valoare de 243.107,70 lei.

 

Vizualizări: 7,780

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: