Actualitate
Termocentrala de la Mintia este aproape gata

Veste bună pentru România - termocentrala pe gaze de la Mintia este aproape gata și ar putea fi pusă în funcțiune mult mai devreme decât se credea. Pentru Complexul Energetic Oltenia asta înseamnă însă o scădere a cererii de energie pe cărbune.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat joi, în cadrul unei vizite pe șantierul termocentralei de la Mintia, că lucrările la noua centrală electrică pe gaz – realizată de compania MASS Global Energy – se află într-un stadiu avansat, iar primele cantități de energie electrică ar putea fi produse până la sfârșitul anului 2025.
„Stadiul proiectului, pentru primul ciclu, a depășit 75%. Există toate șansele ca, spre finalul anului, prima parte să fie pusă în funcțiune – vorbim de aproximativ 570 MW. La o lună distanță va fi operaționalizată o a doua turbină, ceea ce va duce capacitatea totală la peste 1.000 MW. Iar până la jumătatea anului viitor, întreaga putere instalată – 1.734 MW – va deveni funcțională”, a declarat Burduja.
Ministrul s-a întâlnit la fața locului cu reprezentanții companiei MASS și a vizitat amplasamentul noii centrale, construită pe ruinele fostei termocentrale pe cărbune de la Mintia.
„Ceea ce se întâmplă aici este un adevărat miracol tehnologic. Este un proiect record după record – va fi cea mai mare centrală pe gaz din Europa, construită într-o singură locație. Dimensiunile uriașe ale echipamentelor – turbine, generatoare, transformatoare – au impus soluții de transport și asamblare în premieră mondială. Turbinele Siemens, de exemplu, au fost complet demontate și reasamblate la fața locului, în condiții extrem de dificile”, a mai spus ministrul.
Burduja a subliniat că această investiție este una de importanță strategică pentru România, fiind cel mai ambițios proiect energetic din ultimele două decenii.
„Este vorba despre o investiție privată de 1,4 miliarde de euro, cu un impact major pentru securitatea energetică a țării. Înseamnă facturi mai mici, energie mai sigură și valorificarea gazului din Marea Neagră direct în România. Toate acestea sunt vești excelente pentru români”, a subliniat ministrul.
În ceea ce privește alimentarea cu gaz a noii centrale, Burduja a precizat că Transgaz a oferit garanții ferme că magistrala va fi finalizată până în octombrie 2025, ceea ce va permite punerea în funcțiune a primei turbine conform calendarului.
Vizualizări: 988