Anchetă
În solariile din Samarinești cultura de cannabis a înlocuit cultura tradițională

Pe un teren aparent banal dintr-o comună din județul Gorj, polițiștii de la Crimă Organizată au descoperit, la mijlocul lunii septembrie, o cultură de cannabis bine dezvoltată, ascunsă în două solarii. Plantele, de peste doi metri înălțime, cântăreau în total aproximativ 30 de kilograme.
Ancheta DIICOT a pornit de la un apartament din Motru, unde un bărbat de 38 de ani, ar fi plantat inițial "răsadurile". Odată ce plantele au crescut, acestea au fost mutate într-un cadru rural, pe un teren aparținând unei femei de 65 de ani din Samarinești. Aparent, mutarea s-a făcut pentru a evita suspiciunile, dar și pentru a oferi condiții mai bune de dezvoltare.
În spatele unei activități aparent agricole, familia proprietară a terenului – soț și soție, pensionari – ar fi asigurat întreținerea zilnică a culturii. Potrivit anchetatorilor, colaborarea dintre cei trei nu a fost întâmplătoare, ci chiar bine organizată.
Pe 17 septembrie, echipele de intervenție au descins în patru locații, atât în Motru, cât și în Samarinești. Pe lângă plantele de cannabis, au fost ridicate echipamente pentru cultivare, pungi cu resturi vegetale, fertilizanți, dar și o cutie cu ciuperci uscate posibil cu efecte halucinogene.
Deși toți cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, instanța a decis arestarea preventivă doar a presupusului organizator bărbatul de 38 de ani. Cei doi soți au fost lăsați în libertate, în ciuda implicării directe în îngrijirea culturii. Procurorii DIICOT au contestat decizia, considerând că probele justifică arestarea tuturor.
Cazul de la Samarinești deschide din nou discuția despre vulnerabilitatea mediului rural în fața traficului de droguri. Terenuri izolate, lipsa controlului și promisiunea unor bani ușor de obținut transformă tot mai des zonele agricole în acoperiri pentru activități ilegale.
Vizualizări: 1,475
