Eveniment

Teribiliști pe ATV-uri

ATV-urile aproape că au devenit un pericol în stațiunea Rânca. Mulți turiști care vor să se distreze cu orice preț își pun viețile în pericol. Și nu doar pe ale lor, ci și ale altor oameni. Deseori, își urcă și copiii minori pe ATV fără o măsură minimă de siguranță.

Teribiliștii care abia stăpânesc ATV-urile au ajuns să facă și curse pe Transalpina, la ieșirea din stațiunea Rânca. Asta deși drumul este închis circulației. Dar cine să-i verifice?

În vacanța de Crăciun, când în stațiune au fost mii de turiști și s-a circulat uneori bară la bară, traficul a fost și mai îngreunat din cauza celor care nu știu să conducă ATV-urile și rămâneau blocați în mijlocul drumului. Fără căști de protecție ori veste, și chiar și cu copii mici, mulți turiști se aventurează inconștienți pe drumurile din stațiune.

Cine speră la un strop de liniște, e greu să o găsească și la munte tot din cauza ATV-urilor care nu fac decât să polueze fonic. Nu mai punem și potecile de munte făcute șvaițer de roțile ATV-urilor. Poate n-ar strica un pic mai multă responsabilitate atât din partea autorităților obligate să controleze și acești oameni în trafic, dar și a celor care fac bani de pe urma ATV-urilor pe care le închiriază. Până la urmă, toată lumea vrea să se distreze în vacanță, dar să nu uităm și de respectul pentru ceilalți, pentru natură și, mai ales, pentru lege!

Vizualizări: 1,273

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: