Eveniment

Tânăr reținut după ce a fugit de poliție

Un tânăr, de 21 de ani, din comuna Padeș, a fost reținut ieri pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere.

La data de 31 martie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au identificat, în trafic, un ATV condus de un bărbat, care, la observarea echipajului de poliție, a efectuat manevra de întoarcere, moment în care polițiștii au pornit în urmărirea sa, cu autospeciala de serviciu, având în funcțiune semnalele luminoase și acustice.

După o urmărire de aproximativ 500 de metri, conducătorul ATV-ului a efectuat virajul la stânga, pe strada Aleea Macului, din satul Motru Sec, iar în capătul străzii a sărit de pe ATV în curtea unui imobil, continuându-și fuga pe dealul „Măgura”.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul care conducea autovehiculul are 21 de ani, este domiciliat în satul Motru Sec, din comuna Padeș, și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Vizualizări: 1,167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: