Ultima oră

Tânăr olimpic din Târgu Jiu reclamă neacordarea bursei de merit olimpic, în ciuda rezultatelor internaționale

Mihai-Alexandru Bratu, elev din Târgu Jiu cu multiple performanțe la competiții internaționale de geografie și lingvistică, nu a beneficiat de bursa de merit olimpic acordată de statul român, susține familia acestuia.

Potrivit unui mesaj public transmis de tatăl său, situația persistă încă din anul 2023, deși elevul a reprezentat România la competiții internaționale și a obținut rezultate remarcabile.

În anul 2023, Mihai-Alexandru Bratu a câștigat medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Geografie, desfășurată la Belgrad, precum și medalia de argint la Olimpiada Internațională de Lingvistică, organizată la Bangkok.

Aceste performanțe s-au adăugat unui palmares impresionant, care include alte două medalii internaționale de aur la lingvistică și o medalie internațională de argint la geografie, obținute în anii anteriori.

Familia elevului susține că, în pofida acestor rezultate, bursa de merit olimpic nu i-a fost acordată. Reacția vine în contextul unor cazuri similare semnalate recent la nivel național privind neplata unor burse destinate elevilor cu rezultate deosebite la competițiile internaționale.

În semn de recunoaștere a performanțelor sale academice și a contribuției la promovarea imaginii orașului, Mihai-Alexandru Bratu a primit în anul 2023 titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Târgu Jiu.

Până în prezent, autoritățile competente nu au oferit explicații publice cu privire la situația semnalată de familia elevului.

Vizualizări: 84

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: