Ultima oră
Tăieri în organigrama CEO? „Reducerea se face prin înmulțire!”

Complexul Energetic Oltenia s-a subțiat până la aproximativ 6.000 de salariați, după ani în care mii de locuri de muncă au dispărut odată cu restrângerea activității pe cărbune. Doar în acest an au fost puși pe liber aproape 2000 de oameni.
Acum, din documentele companiei apare perspectiva unei noi „subțieri”: mai puține structuri, funcții de conducere și posturi de execuție.
Numai că oamenii din CEO privesc cu neîncredere promisiunea reducerii numărului de șefi. „De doi ani se tot reduc, dar apar mai mulți șefuți!”, este una dintre reacții.
„De doi ani se tot reduc, dar apar mai mulți șefuți!”, e reacția unui miner. Altul rezumă și mai scurt paradoxul: „Păi, mai nou se face reducerea prin înmulțire!”
Un alt angajat nu crede că restructurarea va începe de la vârful organigramei: „Șefii rămân pe posturi ca întotdeauna, tot ăia de jos pleacă acasă. Sunt ei șefi pensionari care nu pleacă acasă și tineretul pleacă în străinătate să își întrețină familiile!”
Există și o nemulțumire mai veche legată de raportul dintre personalul efectiv din producție și aparatul administrativ. Un salariat susține că, dacă s-ar face o analiză a celor care lucrează efectiv în activitățile productive, rezultatul ar surprinde: „Dacă s-ar face o analiză să vadă câți muncesc din CEO, ați rămâne mască cu toții, cred. Sincer, cred că suntem sub 3.000 care muncesc și mai putem duce CEO ăsta. Dar dacă colegii noștri născuți în '72 încep și ei să se încadreze la pensie, din cei 3.000 se alege praful”.
Iar un alt salariat reduce întreaga reorganizare la câteva cuvinte: „Îi mută dintr-un birou în altul.”
CE Oltenia a ajuns la aproximativ 6.000 de salariați. De aici înainte, întrebarea nu mai este doar câți oameni mai pot fi scoși din organigramă, ci și cine va mai rămâne în cariere și termocentrale să producă energia atunci când Sistemul Energetic Național are nevoie din nou de cărbune.
Vizualizări: 244
