Social

Sute de case branșate la canalizare

Sătenii din Runcu vor beneficia de un program prin care se pot conecta la canalizare. Este vorba de o licitație cu valoare estimată de 2.633.313 lei, organizată de Aparegio Gorj SA.

Programul Prima Conectare se derulează prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și se adresează beneficiarilor care au venituri reduse, care pot primi o finanțare de maxim 1.900 de euro, bani care pot fi utilizați pentru a-și branșa sau racorda casa la rețelele publice (locale sau regionale) de apă și canalizare.

Potrivit anunțului de pe SEAP, lucrarea constă în realizarea de racorduri la canalizare pentru gospodariile populatiei in satele Balta si Baltisoara din comuna Runcu. "Racordurile vor acoperi doar 65% din potentialii utilizatori, respectiv utilizatorii eligibili prin sistemul de finantare. Satele Balta si Baltisoara din comuna Runcu dispun de sistem centralizat de canalizare si epurare ape uzate menajere compus din retele de canalizare stradala si statie de epurare", se arată în anunț.

Prin tema de proiectare se propune realizarea de racorduri individuale de canalizare din caminele de vizitare de pe traseul retelei de canalizare pana la limita de proprietate pentru un numar de 388 locuinte aflate in satele Balta si Baltisoara din comuna Runcu. 

Vizualizări: 1,158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: