Actualitate

Sute de angajați ai Minprest au contracte pe perioadă determinată 

Minprest Serv SA, prestatorul de servicii pentru CE Oltenia, avea la mijlocul anului circa 1100 de angajați. Cu o bună parte dintre ei, societatea a încheiat contracte pe perioadă determinată. 

Conform datelor prezentate în raportul de activitate al administratorilor aferent primului semestru al anului, circa 40% din personalul Minprest Serv a fost încadrat temporar în cadrul societății. ”În ceea ce privește durata încheierii contractelor individuale de muncă ale salariaților, din totalul existent la finele semestrului I de 1.109 persoane, un număr de 431 sunt contracte individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată, care reprezintă 38,86% din total, restul de 678 fiind încheiate pe perioadă nedeterminată, care reprezintă 61,14% din total”, scrie în raportul Consiliului de Administrație. 

Ca și la CE Oltenia, și la Minprest sunt mulți angajați în prag de pensionare. Circa 400 dintre angajați au între 51 și 60 de ani, sau mai mult. 

Societatea are bugetate pentru acest an 1220 de posturi, conform structurii aprobate de administratori în luna aprilie.”În Bugetul de venituri și cheltuieli al anului 2022, numărul de personal aprobat pentru sfârșitul anului este de 1220 de angajați, la sfârșitul semestrului I al anului 2022, societatea înregistrând un număr de personal angajat de 1109 salariați, acesta fiind sub numărul aprobat”, se mai arată în document. 

De altfel, în ultimele luni, societatea a mai făcut angajări în special pe partea de producție.

 

Vizualizări: 2,250

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: