Ultima oră
Surprize dulci pentru copiii din Telești

Copiii din comuna gorjeană Telești vor avea parte de o zi specială de 1 Iunie, după ce Primăria Telești a pregătit 184 de pachete cu dulciuri și bunătăți dedicate celor mici.
În pachetele oferite copiilor se regăsesc biscuiți, napolitane, ciocolată, suc, croissante, pufuleți și prăjituri, toate pregătite pentru a aduce zâmbete și bucurie de Ziua Copilului.
„Copiii sunt cea mai mare bucurie a comunității noastre, iar de 1 Iunie ne dorim să le oferim momente frumoase și multă veselie”, au transmis reprezentanții Primăriei Telești.
Reprezentanții administrației locale spun că această tradiție continuă an de an, pentru ca niciun copil din comună să nu fie uitat într-o zi atât de importantă.
Vizualizări: 52
