Ultima oră
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia, la Turburea: peste 300 de tineri reuniți în rugăciune, comuniune și formare duhovnicească

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, localitatea Turburea, județul Gorj, a găzduit sâmbătă, 30 mai 2026, o nouă ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Oltenia, eveniment devenit reper al activităților dedicate tinerilor din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
Manifestarea a fost organizată de Sectorul de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene Dolj și Gorj, protoieriile din cuprinsul eparhiei și cu sprijinul Primăriei Comunei Turburea, prin implicarea domnului Ion Bîrcă, primarul localității.
Peste 300 de tineri din județele Dolj, Gorj și Olt au participat la această întâlnire dedicată credinței, prieteniei și dezvoltării spirituale. Programul a debutat cu săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru Ciocârlan, pentru Parohia Teslui, județul Dolj, și întru diacon pe teologul Alexandru Tudor, pentru Parohia Calopăr, județul Dolj.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a evidențiat importanța rugăciunii pentru cei adormiți, precum și semnificația pregătirii sufletești pentru marele praznic al Pogorârii Sfântului Duh, subliniind rolul Sfântului Duh în viața Bisericii și a fiecărui credincios.
După Sfânta Liturghie, participanții au luat parte la o procesiune către Castelul Roșianu, unde Înaltpreasfinția Sa a adresat tinerilor un nou cuvânt de îndrumare, îndemnându-i să rămână aproape de Biserică, să păstreze valorile creștine și să devină mărturisitori ai credinței în societatea contemporană.
Programul a continuat cu momente artistice susținute de 10 dintre cele 22 de grupuri participante, reprezentând parohii, școli și licee din Oltenia. Prin poezie, cântec și dans cu tematică religioasă și patriotică, tinerii și-au exprimat talentul, creativitatea și atașamentul față de valorile spirituale și identitare.
Moderarea evenimentului a fost asigurată de părintele Adrian Lupu, consilier în cadrul Sectorului de Învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei. La manifestare a participat și o delegație de tineri din Episcopia Slatinei și Romanaților, coordonată de părintele consilier Nicolae Tița, consolidând dimensiunea fraternă și intereparhială a întâlnirii.
Cu acest prilej a fost prezentat și proiectul viitoarei mănăstiri ce va fi ridicată în satul Poiana, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu. Noul așezământ monahal, care va purta hramurile „Nașterea Maicii Domnului”, „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan” și „Sfânta Mare Muceniță Tecla”, va include un centru modern dedicat tinerilor, cu spații pentru activități educaționale, ateliere formative și manifestări sportive.
Prin această inițiativă, Mitropolia Olteniei își reafirmă preocuparea constantă pentru formarea spirituală, culturală și comunitară a noilor generații, oferindu-le tinerilor oportunități de dezvoltare și implicare în viața Bisericii și a societății.
Vizualizări: 106
