Ultima oră

Spitalul Județean: Activitate reluată, la Ginecologie

Se reia activitatea în Secția de Ginecologie a Spitalului Județean din Târgu Jiu. DSP a retestat întregul personal și a luat decizia ca secția să fie redeschisă după aproape două săptămâni în care nu s-au putut face internări în urma unui focar de infecții nosocomiale. 

 

În prezent, anunță Spitalul Județean, 48 de angajați din cei 55 câți lucrează în secție au ieșit negativi la retestare.

 

"În urma controlului efectuat de către Serviciul de Control al DSP Gorj s-a constatat că deficiențele care au stat la baza emiterii avizului de suspendare a activității au fost remediate. 

Astfel, activitatea la nivelul Secției Obstetrică-Ginecologie, a Blocului Operator și a Blocului de Nașteri se va desfășura doar cu personalul ale căror rezultate ale probelor de autocontrol recoltate sunt negative. 

 

Activitatea a fost reluată; din totalul de 55 angajați testați și retestați, 49 au rezultate negative (8 medici; asistente, infirmiere și îngrijitoare de curățenie) și 6 au rezultate pozitive (2 medici, 3 infirmiere, 1 asistentă). 

 

Planul de măsuri stabilit de medicii SPIAAM ai SJU Târgu-Jiu rămâne în continuare valabil, aceștia urmărind aplicarea sa. Purtarea permanentă a echipamentului de protecție și respectarea regulilor de igienă sunt obligatorii", a anunțat Spitalul Județean.

Vizualizări: 680

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: