Social

Spital din Gorj, monitorizat video 

Administrația Spitalului Orășenesc ”Dr. Ghe. Constantinescu” din Bumbești Jiu a inițiat demersurile în vederea implementării la nivelul unității medicale a unui sistem de monitorizare video cu camere de înaltă rezoluție.

Unitatea medicală caută în această perioadă o firmă specializată care să realizeze proiectarea sistemului de supraveghere și monitorizare video. 13 mii lei a alocat spitalul pentru aceste servicii, din surse proprii.  

”În momentul de față se asigură o monitorizare video cu un sistem de generație foarte veche (peste 10 ani vechime), doar a unei zone (poarta de acces și urgență) din incinta Spitalului Orășenesc "Dr.Ghe.Constantinescu" Bumbești-Jiu. De când au fost instalate s-a dovedit utilitatea camerelor de supraveghere, având în vedere evenimentele în care existența acestora a ajutat la buna desfășurare a activităților în cadrul spitalului, se impune necesitatea de a proiecta un sistem corespunzător tuturor zonelor din cadrul spitalului”, scrie în nota conceptuală aferentă achiziției. 

Proiectul ar urma să fie realizat în cel mult două luni. Conform celor din administrația spitalului, acest sistem are rolul de a asigura protecția salariaților, a pacienților și a aparținătorilor, dar și a bunurilor. De asemenea, administrația spitalului susține că sistemul ”oferă suport și în rezolvarea optimă a posibilelor conflicte apărute”. 

Sistemul video va stoca imaginile captate de camerele de supraveghere pentru cel puțin 20 de zile.

Vizualizări: 2,320

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: