Ultima oră

Constantin Popescu îi dă lui Banța cu cronologia evenimentelor în cap

Primarul orașului Turceni, Constantin Popescu, lansează un atac dur la adresa lui Victor Banța, în contextul disputelor legate de trecutul investițiilor din zona energetică. Edilul acuză o rescriere convenabilă a "realității" și lipsa rezultatelor concrete în prezent.

Primarul subliniază că meritul pentru investiții nu poate fi revendicat superficial și atrage atenția asupra diferenței dintre prezență și contribuție reală. Reacția acestuia vine după campania laudativă a lui Victor Banța, care a susținut prin câteva mesaje în mediul online, ce mari realizări a avut atunci când a fost în diverse funcții decizionale.

 

"Domnule Banța, spuneți că oamenii nu trebuie mințiți. Corect. Atunci să rămânem la fapte. Acordul CE Turceni–Lafarge din 2008 există și da, ați fost prezent. Dar proiectul care a făcut posibilă investiția – desulfurarea – era deja finanțat și pornit din 2005, în baza obligațiilor asumate de România. Fără acel proiect, nu exista azi nici gipsul, nici fabrica, nici comentariul de salvator al dumneavoastră. Între a fi prezent și a pretinde că „vi se datorează” o investiție este o diferență uriașă," susține Constantin Popescu. 

Totodată, edilul atrage atenția asupra stării actuale a Complexului Energetic Oltenia și a lipsei de inițiativă în valorificarea resurselor existente. În acest context, criticile devin tot mai apăsate la adresa lui Victor Banța, care, din postura de membru în Consiliul de Supraveghere, pare mai preocupat să-și invoce așa-zisele merite din trecut decât să contribuie real la salvarea unui complex energetic condamnat la pieire. 

"Astăzi sunteți în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Acolo nu mai este loc de declarații, ci de rezultate. Iar realitatea este vizibilă:

– mii de hectare de halde fără direcție;

– echipamente și utilaje care zac nevalorificate;

– depozite pline de materiale care ruginesc;

– clădiri goale ale CEO în județ, în timp ce se plătesc chirii în Târgu Jiu;

– lipsă de proiecte care să transforme aceste active în dezvoltare.

O funcție de conducere nu este despre explicații, ci despre capacitatea de a găsi soluții. Din poziția pe care o aveți astăzi, rolul nu este să comentați sau să vă poziționați printre proteste. Rolul este să livrați: eficiență, direcție, proiecte și soluții pentru oamenii din CEO. Cronologia nu poate fi rescrisă. Întrebarea este simplă: faceți ceva concret sau rămâneți la declarații?" a conchis primarul orașului Turceni, Constantin Popescu.

Depășind contextul criticilor aduse de Constantin Popescu, istoricul lui Victor Banța din punct de vedere al realizărilor sale, este echivalent cu ZERO! 

P.S. Apropo de Casa de Cultură, d-le Banța,  cum stăm? Tot în linie dreaptă...tot în linie dreaptă? Până să ajungeți mare șef la CEO, ați "ascuțit creioane" prin Ministerul Dezvoltării. Vă lăudați și pe atunci cu "eficiența" dumneavoastră. Amin!

 

Vizualizări: 1,363

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: