Eveniment

Șofer băut și drogat, prins în timp ce îi oferea mită unui polițist

Un tânăr de 25 de ani, din municipiul Giurgiu, a fost reţinut pentru că a încercat să mituiască un poliţist. Bărbatul fusese depistat la volan sub influenţa alcoolului şi a cocainei,

„La data de 11 decembrie, în jurul orelor 16.00, un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Braşov - Poliţia Staţiunii Râşnov, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în trafic, pe raza localităţii Râşnov, un conducător al unui autoturism, iar în urma verificărilor pe linia depistării conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice/substanţelor psihoactive, s-a constatat că acesta în urma testării cu aparatul alcooltest Drager, avea o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a fost testat şi cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină. Întrucât era necesară recoltarea de mostre biologice, acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea determinării cu exactitate prezenţei în organism a alcoolului şi a substanţelor psihoactive”, a anunțat DGA Braşov.

Tânărul i-a promis agentului de poliţie sume de bani de 500 lei, 1.000 de lei şi în final 5.000 de lei pentru a nu-i fie recoltate mostre biologice.

Agentul de poliţie a refuzat șpaga, iar tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Vizualizări: 1,120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: