Ultima oră

Sindicatele din energie propun soluții pentru evitarea unei crize la Complexul Energetic Oltenia înaintea întâlnirii cu autoritățile

Liderii sindicali din cadrul Federația Națională Mine - Energie și Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „Univers” au transmis un document amplu cu propuneri pentru evitarea unei crize sociale și economice la Complexul Energetic Oltenia, înaintea întâlnirii programate pe 6 martie cu parlamentari, autorități locale și conducerea companiei.

Reprezentanții sindicatelor avertizează că situația companiei energetice are implicații directe asupra securității sistemului energetic național și asupra economiei județului Gorj, motiv pentru care solicită măsuri urgente din partea statului.

Potrivit documentului, principala solicitare este introducerea unui moratoriu de un an pentru contractele de muncă pe perioadă determinată, care vizează aproximativ 1.900 de angajați. Sindicatele susțin că acești salariați ar trebui implicați în proiecte noi din domeniul energiei și al decarbonării.

„Decarbonarea nu trebuie să însemne dezindustrializarea Gorjului”, transmit liderii sindicali, care consideră că tranziția energetică trebuie realizată prin investiții și tehnologii noi, nu doar prin închiderea capacităților existente.

Printre măsurile propuse pe termen scurt se numără și alocarea în bugetul de stat pe 2026 a sumei de aproximativ 180 de milioane de euro pentru Ministerul Energiei, bani care ar urma să fie utilizați pentru majorarea capitalului companiei și pentru acoperirea costurilor cu certificatele de emisii de carbon.

De asemenea, sindicaliștii solicită aplicarea unor măsuri de protecție socială pentru angajații disponibilizați, în baza legislației privind concedierile colective din sectorul minier și energetic, dar și clarificări privind aplicarea noii legi a pensiilor pentru personalul care lucrează în condiții speciale în termocentralele pe bază de cărbune.

Un alt punct important din document vizează introducerea contractelor pe termen lung pentru energia produsă și plata capacităților energetice strategice pentru disponibilitate, nu doar pentru energia livrată în sistem. Sindicatele consideră că acest mecanism ar asigura stabilitatea financiară a companiei.

Totodată, liderii sindicali cer amânarea închiderii unităților pe bază de cărbune până la finalizarea noilor capacități energetice pe gaz, pentru a menține o producție minimă necesară siguranței sistemului energetic.

Pe termen mediu și lung, sindicatele propun o strategie numită „Oltenia Hub 2030”, care ar transforma Complexul Energetic Oltenia într-un centru industrial european pentru captarea și stocarea carbonului și producția de hidrogen.

În acest scenariu, centralele existente ar putea fi echipate cu instalații de captare a dioxidului de carbon, iar lignitul ar putea fi utilizat pentru producerea de hidrogen prin gazeificare. De asemenea, dioxidul de carbon captat ar putea fi folosit în industrie, în agricultură sau pentru producerea de combustibili sintetici.

Sindicatele estimează că transformarea companiei ar necesita investiții între 800 de milioane și 1,2 miliarde de euro în următorii cinci ani, bani care ar putea proveni din fonduri europene precum Fondul de Modernizare, Fondul de Inovare și Fondul pentru Tranziție Justă.

Potrivit liderilor sindicali, menținerea celor aproximativ 7.800 de angajați ai companiei, inclusiv a celor cu contracte temporare, este esențială pentru implementarea noilor proiecte energetice.

„Avem de ales între două drumuri: plata anuală a aproape unui miliard de euro pentru certificatele de carbon și închiderea industriei sau investiții în tehnologii noi care să păstreze locurile de muncă și să transforme compania într-un pilon energetic al României”, se arată în mesajul transmis autorităților.

Documentul va sta la baza discuțiilor din 6 martie, când liderii sindicali vor prezenta aceste propuneri parlamentarilor de Gorj, reprezentanților Guvernului, autorităților locale și conducerii Complexului Energetic Oltenia.

Vizualizări: 411

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: