Ultima oră
Și-a amenințat soția și a ajuns la Psihiatrie

Un bărbat din comuna Căpreni a fost internat în secția de Psihiatrie a Spitalului din Târgu Cărbunești după ce și-a amenințat soția. Cu doar câteva seri, înainte, bărbatul făcuse un gest similar.
Speriată, femeia a alertat poliția, iar oamenii legii.
„La data de 26 august a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 35 de ani, din comuna Căpreni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu și amenințare.
Reamintim faptul că, la data de 22 august a.c., în jurul orei 03:30, polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești, au fost sesizaţi prin apelul 112 de către o femeie, de 32 de ani, din Turburea, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns, fără drept, în locuința acesteia și i-ar fi adresat amenințări cu moartea.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că în jurul orei 03:00, un bărbat, de 35 de ani, din Căpreni, ar fi pătruns în locuința femeii, pe ușa de acces care era deschisă și ar fi amenințat-o pe aceasta cu moartea, provocându-i o stare de temere.
Bărbatul a fost identificat de polițiști în scara blocului și a fost transportat cu Ambulanța la U.P.U. Târgu Cărbunești, unde a fost internat la Secția Psihiatrie.
Femeia a refuzat parcurgerea formularului de evaluare a riscului pentru emiterea unui ordin de protecție extins, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței, conform Anexei 2 din Legea 26/2024”, transmite IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu și amenințare.
Vizualizări: 392