Ultima oră

Ce s-a întâmplat cu ciobanul care și-a înjunghiat un rival pe munte

Un bărbat de 64 de ani, din comuna Alimpești, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce, la începutul lunii august, și-a înjunghiat un coleg de breaslă, în urma unui conflict izbucnit pe fondul unor neînțelegeri privind pășunatul oilor.

Incidentul a avut loc pe 2 august, în zona montană din comuna Baia de Fier. Victima, un cioban de 62 de ani, a sunat la 112 și a cerut ajutor, anunțând că a fost atacată cu un briceag și rănită în zona abdominală. Ulterior, bărbatul a fost transportat de urgență la spitalele din Novaci, Târgu-Cărbunești și, în final, la Craiova. Potrivit medicilor legiști, rana suferită necesită 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Procurorii au stabilit că, în timpul unei altercații verbale și fizice, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a scos un cuțit cu lama de 10 cm și l-a lovit pe rivalul său în abdomen. Lovitura i-a provocat victimei o plagă penetrantă, cu sângerare abundentă.

A doua zi după incident, agresorul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Totuși, anchetatorii au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, motivată de faptul că victima l-ar fi insultat și lovit cu un lemn în spate înainte de atac.

Dosarul a fost finalizat rapid și a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Gorj, care au verificat recent măsurile preventive dispuse în acest caz.

Vizualizări: 305

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: