Ultima oră
Și-a amanetat bijuteriile, apoi a ajuns în fața judecătorilor! O femeie din Gorj a scăpat de proces după ce s-a împăcat cu păgubiții

O femeie din Gorj a fost trimisă în judecată după ce ar fi furat două bijuterii din aur, pe care ulterior le-ar fi amanetat pentru a face rost de bani. Printre victime s-a numărat chiar soțul acesteia. Procesul penal s-a încheiat însă înainte de pronunțarea unei soluții pe fond, după ce părțile s-au împăcat, iar una dintre victime și-a retras plângerea.
Povestea a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Târgu Jiu, după ce procurorii au acuzat-o pe femeie de două fapte de furt.
Potrivit rechizitoriului, una dintre fapte ar fi avut loc în august 2023. Femeia ar fi luat un lanț din aur care îi aparținea soțului său, după care l-ar fi dus la o casă de amanet, în schimbul unei sume de bani pe care și-ar fi însușit-o.
O altă bijuterie, respectiv un inel din aur aparținând unei alte persoane, ar fi fost furată și ea și ajunsă ulterior la amanet.
Anchetatorii au avut la dispoziție declarațiile persoanelor vătămate, declarațiile inculpatei și ale martorilor, contractele de amanet, planșe fotografice și alte înscrisuri.
Una dintre victime ceruse despăgubiri în valoare de 250 de lei, în timp ce soțul femeii, care se constituise și el parte civilă, urma să precizeze ulterior suma solicitată.
Dosarul a ajuns la Judecătoria Târgu Jiu în septembrie 2024, însă procesul nu a mai ajuns la o soluție pe fond.
La termenul din 3 februarie 2026, înainte ca rechizitoriul să fie citit în instanță, persoanele vătămate au depus o declarație autentică prin care au anunțat că își retrag plângerile și s-au împăcat cu femeia, precizând totodată că nu mai au pretenții față de aceasta.
Ulterior, pe 16 februarie, inculpata a transmis și ea o declarație autentică prin care a arătat că este de acord cu împăcarea și a cerut încetarea procesului penal.
Judecătorii au analizat separat cele două situații, în funcție de natura faptelor.
În cazul furtului între rude, instanța a constatat retragerea plângerii prealabile de către persoana vătămată. În cazul celeilalte fapte de furt, procesul penal a încetat ca urmare a împăcării dintre inculpată și persoana vătămată.
Prin hotărârea pronunțată pe 17 iulie 2026, Judecătoria Târgu Jiu a dispus încetarea procesului penal pentru ambele infracțiuni.
În ceea ce privește furtul între rude, acțiunea civilă formulată de soțul femeii a fost lăsată nesoluționată.
Pentru cealaltă faptă, instanța a constatat stinsă și acțiunea civilă, ca urmare a împăcării.
Totuși, închiderea dosarului nu a însemnat că nu au mai existat costuri.
Soțul femeii a fost obligat să achite către stat 550,50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar cealaltă persoană vătămată și inculpata au fost obligate să plătească fiecare câte 275 de lei.
Hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vizualizări: 346
