Diaspora

Și polonezii își mută gunoaiele în România. Ecologiștii tac!

Poliţiştii de frontieră de la Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au oprit intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 14 tone de deşeuri.

Acestea din urmă au constat în calculatoare uzate, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

Deşeurile erau încărcate într-un TIR condus de un cetăţean român.

”Automarfarul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, calculatoare uzate, de la o societate comercială din Polonia pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 14.000 kilograme de deşeuri constând în calculatoare uzate, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse”, transmite Poliţia de Frontieră.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

Vizualizări: 1,659

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Diaspora:

Citește și: