Ultima oră

Se oprește un alt grup pe lignit la CEO?!

„Nu există argumente suficiente!” – este avertismentul lansat de liderul sindical Nelu Roșca, după ce în spațiul public au apărut informații privind oprirea unui alt grup pe lignit la CE Oltenia, programată pentru finalul lunii august. Președintele Sindicatului de la Cariera Roșia cere stabilitate și propune o formulă cu cinci grupuri (trei funcționale și două în rezervă) pentru siguranța sistemului.

„Vedeți, domnul Mitrescu, ieșind la pensie, fiind colegul și prietenul meu, din discuțiile din Parcul Central cu pensionarii probabil a aflat aceste informații. Dar din instituțiile statului,unde s-au discutat aceste chestiuni și faptul că fostul guvern, ca să pot să formulez în felul ăsta,a emis o ordonanță în care să se elimine 765 de megawați, îl face să aibă puncte de vedere și opinii în direcția asta, care cred eu că nu este argumentată suficient și care, zic eu, că doar dă îngrijorare salariaților și care, din punct de vedere al unui lider de sindicat, nu trebuie să faci păreri neargumentate.(…) Eu zic că varianta optimă este de 3 plus 2, mai puțin optimă să rămână ceea ce există, 3 plus 1, iar mai puțin optimă să rămână 2 plus 1. Dar din discuțiile și din documentele care au fost transmise, rezultă faptul că se dorește a se păstra cele trei grupuri la Rovinari, grupul de la Turceni, cât și actualele perimetre miniere care, odată cu noua reorganizare, ar trebui să fie structurate în două EMC-uri: unul pe zona de Rovinari și unul pe zona Motru-Jilț”, a declarat acesta, în spațiul public. 

Vizualizări: 1,017

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: