Ultima oră
Complexul Energetic Oltenia ia în calcul împrumutul de certificate CO₂. Costurile cu emisiile consumă peste jumătate din cifra de afaceri

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a suplimentat ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor programată în această lună cu un punct de maximă importanță pentru activitatea companiei.
Acționarii vor analiza necesitatea și oportunitatea încheierii unui contract de împrumut de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, necesare pentru îndeplinirea obligației de conformare aferente producției de energie electrică din anul 2025.
Potrivit documentului introdus pe ordinea de zi, AGA va decide și asupra principalelor elemente ale contractului de împrumut. Certificatele ar urma să fie utilizate pentru respectarea obligației legale de conformare până la data de 30 septembrie 2026, termen până la care producătorii de energie trebuie să predea certificatele corespunzătoare emisiilor de dioxid de carbon generate în anul precedent.
Decizia vine în contextul în care cheltuielile cu certificatele de CO₂ reprezintă una dintre cele mai mari poveri financiare pentru Complexul Energetic Oltenia. În ultimii ani, compania a ajuns să aloce anual aproximativ 60% din cifra de afaceri pentru achiziția acestor certificate.
Datele financiare arată amploarea problemei. Pentru emisiile aferente anului 2023, compania a avut nevoie de 5.317.591 de certificate, valoarea totală ridicându-se la peste 2,12 miliarde de lei. Ulterior, toate certificatele necesare au fost achiziționate, iar cheltuiala finală a depășit 2,1 miliarde de lei.
Și pentru anul 2024 costurile rămân uriașe. Necesarul a fost estimat la 4.534.471 de certificate, cu o valoare totală de aproximativ 1,21 miliarde de lei. O parte dintre acestea nu au fost cumpărate imediat, compania constituind provizioane de aproape 782 de milioane de lei. În plus, 960.000 de certificate au fost achiziționate și împrumutate către Societatea Electrocentrale Craiova, în baza unei hotărâri adoptate în septembrie 2024.
Potrivit documentelor companiei, finanțarea achiziției certificatelor din surse proprii devine din ce în ce mai dificilă. Estimările pentru perioada 2024-2027 aratau că aceste cheltuieli vor reprezenta între 48% și 53% din cifra de afaceri, în timp ce prețurile de vânzare a energiei electrice sunt prognozate în scădere cu până la 48% față de nivelurile din 2023.
Introducerea pe ordinea de zi a posibilității contractării unui împrumut de certificate de emisii arată presiunea financiară uriașă cu care se confruntă producătorul de energie pe bază de cărbune și dificultățile de a susține din resurse proprii costurile impuse de sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii.
Vizualizări: 706
