Social

Se oprește apa într-o comună din Gorj 

Locuitorii comunei Bumbești-Pițic sunt avertizați cu privire la oprirea furnizării apei potabile astăzi, 20 ianuarie 2026. 

Autoritățile locale au anunțat că măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări urgente de mentenanță la rețeaua de distribuție.

Sistarea a început la ora 08:30 și este estimată să dureze câteva ore, până la finalizarea intervențiilor tehnice. Zonele vizate sunt:

Cătunul Lupești;

Strada Principală (DN 67) – pe întreg tronsonul cuprins între intrarea în comună (sat Poienari) și ieșirea spre localitatea vecină (sat Bălcești).

“Va aducem la cunoștință ca azi, 20.01.2026, începând cu orele 8:30, se va întrerupe alimentarea cu apă în localitatea noastră, pentru câteva ore, în cătunul Lupești și pe toată strada Principală, aferentă drumului național DN 67, de la intrarea în comună(sat Poienari), până la ieșirea din localitate(sat Bălcești) în vederea efectuării unor lucrări de mentenanță. Echipa Societății de Apă din localitate este deja în teren pentru efectuarea cât mai rapidă a lucrărilor.

 Multumindu-va pentru înțelegere, va dorim o zi bună, în continuare, tuturor!”, transmit autoritățile comunei Bumbești Pițic.

Vizualizări: 489

Alte articole din Social:

Citește și: