Ultima oră

Semnal de alarmă: „În 2–3 ani se vor închide toate școlile”

Autoritățile locale din comuna Văgiulești, județul Gorj, trag un semnal de alarmă privind viitorul educației în localitate, după ce scăderea accentuată a numărului de elevi riscă să ducă la închiderea tuturor unităților de învățământ în următorii ani.

 

Potrivit primarului Constantin Pîrjol, în prezent în întreaga comună mai sunt aproximativ 110 elevi, inclusiv preșcolari, un număr insuficient pentru menținerea școlilor în funcțiune.

 

„Stăm foarte prost cu numărul de elevi, care scade semnificativ de la un an la altul. Noi, în toată comuna, avem aproximativ 110 elevi, cu tot cu preșcolari”, a declarat edilul.

 

Situația este cu atât mai gravă cu cât, în urmă cu câțiva ani, comuna avea cinci unități de învățământ, iar acum mai funcționează doar două: o școală gimnazială cu grădiniță și o școală primară cu grădiniță.

 

„Cândva am avut cinci unități de învățământ în comună, dar acum mai avem doar două. Eu cred că în doi-trei ani se vor închide toate școlile din localitate”, a avertizat primarul.

 

Un alt factor care accelerează acest declin este restrângerea cadrelor didactice, situație care generează nemulțumiri în rândul părinților. Aceștia se tem că elevii nu pot beneficia de o educație de calitate atunci când un singur cadru didactic predă simultan mai multe clase.

 

„Părinților nu le convine ca un învățător să aibă cinci clase într-una singură. Oricât ar fi de bine pregătit, ce să facă mai întâi într-o oră?”, a explicat Constantin Pîrjol.

 

În aceste condiții, tot mai mulți părinți aleg să își mute copiii la școli din alte localități, fapt care contribuie și mai mult la scăderea numărului de elevi.

 

„În acest context, își vor muta copiii la alte școli. Degeaba noi avem condiții, avem transport asigurat, dacă nu avem copii”, a mai spus edilul.

 

Comuna Văgiulești mai are în prezent 2.211 locuitori, însă depopularea, scăderea natalității și migrația populației tinere amenință nu doar sistemul educațional local, ci și viitorul comunității.

 

Cazul Văgiulești nu este unul izolat, ci reflectă o realitate tot mai prezentă în mediul rural românesc, unde dispariția școlilor devine un simptom al declinului demografic.

 

 

Vizualizări: 654

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: