Ultima oră

Schimbare radicală a vremii în următoarea săptămână

După perioada cu vreme instabilă, cu frig și fenomene de iarnă, un val de căldură va intra în România. 

Meteorologii anunță temperaturi apropiate de cele de vară pentru săptămâna care va urma, astfel că marți, 16 mai, sunt așteptate temperaturi de aproximativ 30 de grade Celsius. 

Luni, 15 mai, valorile de temperatură se vor situa în jurul celor normale la mijlocul lunii mai în majoritatea zonelor. Cerul va avea înnorări temporare şi va ploua în sud-vest, centru şi nord-est şi pe alocuri în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, în general moderate cantitativ şi vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în regiunile estice şi la munte şi izolat în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 şi 24 grade Celsius, iar cele minime între 8 şi 14 grade Celsius.

Marți vom avea temperaturi potrivite pentru luna iulie pentru că vor fi peste 20 de grade în toată țara, iar în sud se vor atinge 29 de grade. „Procesul de încălzire continuă, ne apropiem de normal. Vorbim despre un transport de aer cald din sudul continentului, dinspre nordul Africii, motiv pentru care marți ar trebui să avem cea mai caldă zi din săptămâna viitoare, cu maxime de 27, 28, posibil 29 de grade. Dacă vor mai fi fluctuații, vor fi în norme”, a spus meteorologul Mihai Timu la Digi24.

Acest val de aer cald aduce și umiditate din zona Mediteranei, a spus meteorologul. La munte, temperaturile rămân modeste, iar în masivele vestice va ploua. 

Vizualizări: 781

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: