Social

Schimbare de antrenor la echipa lui Nicolae Sarcină

Echipa susținută de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină a schimbat luni antrenorul, la ședința de pregătire a formației din Liga 2 ACS Viitorul Târgu Jiu fiind prezent timișoreanul Călin Cojocaru. 

ACS Viitorul Târgu Jiu s-a reunit în urmă cu o săptămână, sub comanda antrenorului Florin Stângă, cel care pregătise sezonul acesta formația de Liga 2. După reunire jucătorii au intrat în grevă, pentru neplata unor restanțe salariale, dar au revenit joi și vineri la pregătire și nimic nu părea să anunțe tensiuni la nivel de bancă tehnică. 

La antrenamentul programat luni după-amiază antrenorul Florin Stângă a lipsit de la ședința de pregătire, la teren fiind prezent însă fostul antrenor de la Pandurii, Călin Cojocaru, cel care în acest sezon i-a pregătit pe vâlcenii de la Viitorul Dăești. Cojocaru plecase încă din 2021 de la Pandurii, iar de la Dăești a demisionat la finalul anului trecut. 

Cojocaru a asistat la antrenamentul condus de secundul lui Florin Stîngă, Bogdan Chiriac, conform unor surse acesta fiind încă în negocieri cu Nicolae Sarcină pentru a prelua echipa.

 

Vizualizări: 793

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: