Ultima oră

Șase medici rezidenți, la Spitalul Județean. Toate posturile au fost ocupate!

Spitalul Județean din Târgu Jiu a avut „priză” la tinerii medici, recent ieșiți de pe băncile facultăților. Unitatea medicală a reușit să ocupe toate posturile pe care le avea disponibile.

 

În total, SJU a avut șase posturi libere, în trei secții, acolo unde, de altfel, deficitul de medici specialiști punea probleme de mai mult timp. 

„Doi medici rezidenți primul an, specialitatea Radiologie, s-au întâlnit, astăzi, cu managerul Dumitru Vienescu. Aceștia au ocupat posturile scoase la examenul de Rezidențiat de către unitatea medicală.
Dr Zanfir Alina Nicoleta și dr Salan Ana-Maria Roberta au absolvit studiile Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Craiova, alegând specialitatea Radiologie.
Ambii medici rezidenți sunt originari din municipiul Craiova și vor efectua stagiile de pregătire în Rezidențiat în Centrul Universitar Craiova, la fel ca și ceilalți medici rezidenți care au ocupat un post în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
De asemenea, trebuie menționat faptul că și dr Burtea Maria Valentina, medic rezident primul an specialitatea Radiologie, cât și dr Cacuci Ana, medic rezident primul an specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), au ocupat posturile scoase la Rezidențiat de către unitatea noastră sanitară.
Dr Burtea este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Craiova, iar medicul Cacuci Ana a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara. Dr Cacuci este originară din județul Mehedinți, comuna Eșelnița”, informează reprezentanții Spitalului Județean din Târgu Jiu. 
Reamintim că la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu au fost disponibile pentru Rezidențiat 2025: 1 post de medic rezident anestezie -terapie intensivă, 2 posturi medici rezidenți cardiologie, 3 posturi medici rezidenți radiologie și imagistică medicală, toate posturile fiind ocupate.

Din păcate, mulți dintre medicii care optează pentru rezidențiat în spitale mai mici, „din provincie”, aleg, ca la final, să plece în clinici de specialitate, din orașe mari. 

Vizualizări: 478

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: