Declarațiile ministrului Radu Miruță, despre existența unor „băieți deștepți” și a unor politicieni interesați de programul european SAFE spun un adevăr important. Dar doar jumătate din el.

Da, în jurul celor 16,8 miliarde de euro pe care România îi poate accesa prin programul SAFE se poartă o luptă feroce. Și,  încă un da, există grupuri de interese, firme abonate la contracte și oameni politici care încearcă să împingă bani în anumite direcții. Însă problema reală este alta: bătălia nu se duce între „bine” și „rău”, ci între diferite tabere de influență care vor să controleze împărțirea banilor!!!

Iar România, din nou, pare mai degrabă teren de joc decât jucător.

În spațiul public se vorbește despre „interesul național”, despre dezvoltarea industriei de apărare și despre modernizare. În realitate, miza uriașă este cine pune mâna pe contracte, cine intermediază achizițiile și ce sfere externe de influență vor domina piața românească în următorii ani.

Pentru că despre asta este vorba, în fond.

Nu despre români. Nu despre viitorul economic al țării. Nu despre faptul că generațiile următoare vor plăti nota unor împrumuturi uriașe. Ci despre cine controlează fluxurile financiare și cine își mulțumește sponsorii politici sau partenerii externi.

Când Radu Miruță vorbește despre „băieții deștepți”, ar trebui spus complet adevărul: există băieți deștepți ai unei tabere și băieți deștepți ai celeilalte tabere. Unii împing interese apropiate de anumite capitale europene, alții trag în direcții transatlantice. Iar conflictul devine tot mai vizibil tocmai pentru că suma este colosală.

Franța, Germania și SUA au interese strategice și economice uriașe în această zonă. Cine crede că disputa se poartă exclusiv pentru binele României dovedește, din păcate, multă naivitate.

România nu negociază de pe poziții de forță. România încearcă, mai degrabă, să împace tabere, influențe și centre externe de putere, în timp ce clasa politică locală se aliniază, fiecare, în funcție de protectorii și interesele sale.

Iar imaginea este una tristă: o clasă politică incapabilă să construiască o strategie coerentă pentru interesul național, dar extrem de eficientă când vine vorba despre împărțirea banilor și accesul la contracte.

Programul SAFE ar fi putut reprezenta o oportunitate istorică pentru dezvoltarea unei industrii românești autentice de apărare. În schimb, riscăm să asistăm la încă o etapă în care România se îndatorează, iar marile beneficii economice pleacă în afara țării, prin contracte și influențe negociate în alte capitale.

Iar asta este, poate, cea mai dură concluzie: nu ne aflăm în centrul acestei povești. Suntem doar cei care căscăm gura la povești!