Social

Șacalii au atacat animale din gospodării

Șacalii au început să atace animalele din gospodării. S-a întâmplat în comuna doljeană Călărași.
Un fermier s-a trezit în mijlocul nopții, de la zgomotele din gospodărie. Șacalii îi atacaseră animalele. Nouă miei și 11 oi au fost sfâșiați, iar alte câteva zeci, răniți. 

“Am auzit zgomote, zbierau, pe la 3 și am ieșit cu lanterna și când am venit aici am găsit făcut praf tot. Și au fugit, n-am apucat să văd bine că fiind beznă, negură. Dar au făcut prăpăd, prăpăd. M-a distrus. Asta e!”, a spus Doru Burdujan, fermier.

“Erau oile toate doborâte jos, mieii morți. Ne-au distrus șacalii. De acum încolo cred că nu mai ies afară. Că noi avem toaleta în curte, ieșim noaptea afară. Ne temem”, a spus și soția acestuia.
Localnicii stau cu frică de ani buni. Sorin Sandu, primarul comunei Călărași, spune că niciun producător nu mai doarme liniștit. “Nu numai că-i mănâncă animalele, dar mulți au culturi acum cu pânze costisitoare, de protecție, și vor fi călcate în picioare, rupte, scurmate. Oamenii cer autorităților să ia măsuri cât mai rapid până nu rămân fără animale în gospodării”, a spus primarul. 

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a promis un plan de măsuri.

Vizualizări: 1,743

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: