Social

România se îndreaptă spre zero cazuri de Covid. De ce mai sunt restricții?

Doar 26 de cazuri noi de Covid au fost raportate în România într-un interval de 24 de ore, și totuși restricțiile persistă. Cei mai afectați de această măsură tembelă sunt proprietarii de cluburi și discoteci, care trebuie să închidă la miezul nopții!! Iar are "coviduțul' program de noapte! Mda...

Potrivit ultimelor decizii, cele din iunie, cluburile și discotecile pot funcționa în intervalul orar 5:00-24:00. “Barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri vor fi redeschise de la 1 iunie, până la ora 24.00, la 50%, respectiv 70% din capacitate, dar vor avea acces doar persoanele vaccinate anti-COVID, cu ambele doze. De asemenea, restaurantele și cafenelele vor fi deschise la 70% din capacitate, în localitățile în care rata de infectare nu depășește 3 la mia de locuitori, și este permis un număr și mai mare de persoane, dar doar dacă acestea sunt vaccinate anti-COVID”, sunt alte restricții în vigoare.

Supărați sunt și primarii, care pentru al doilea an consecutiv nu pot organiza Zilele localității, deși pe la unii nu a mai trecut Covidul de câteva luni. 

Restricții sunt și pentru cei care organizează nunți și botezuri. “Guvernul a aprobat desfăşurarea, de la 1 iunie, a evenimentelor private - nunţi, botezuri, parastase - cu 50 de persoane în spaţii închise şi 70 de persoane în spaţii deschise. Numărul poate fi mai mare doar dacă toate persoanele sunt vaccinate”, este prevederea în vigoare.

Sunt sectoare întregi de activitate afectate de restricțiile care încă mai sunt în vigoare. Ne străduim să înțelegem suportul acestor măsuri, dar la acest moment, în afară de zicerile lui Arafat, nu vedem nimic. Asta dacă nu cumva Arafat are informații (directive) că din toamnă ne atacă tulpina indiană. 

Probabil aia vine cântând, nu pe cale '"liliacee". O să fie transmisă de sus cu pufăitoarea. Trist că toată lumea vorbește de valuri - valuri covidate, însă despre angrenajul din spate... nimic. Trist!

Vizualizări: 1,641

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: