Ultima oră
Romanescu: O ordonanță trece prin mâna mai multor miniștri, dar iasă tot prost

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, este suparat pe unele decizii luate de guvernanți. Acesta face referire la OUG 52 care a fost modificată, după ce a fost aprobat actul normativ care interzicea primarilor să facă studii de fezabilitate.
“Se blocau toate investițiile din România, ținând cont de faptul că, prima dată, înainte de începerea unei lucrări, trebuie să faci un studiu de fezabilitate, dar odată ce interzici dreptul de face studiul de fezabilitate, ai blocat și etapele ulterioare. Nu se mai puteau face reparații. Este o chestiune de noaptea minții. Pe raza municipiuliui Târgu-Jiu, din fericire pentru noi, odată cu reabilitarea rețelelor, nu mai avem atât de multe intervenții . Orice problemă care apărea și care presupunea o reparație pe stradă rămânea neacoperită prin efectele acestei ordonanțe. Eu sunt dezamăgit de faptul că, deși acea ordonanță a trecut prin mâna multor miniștri, a putut să iasă atât de prost, iar, acum, când au început să țipe cei afectați, în speță primarii, și-au dat seama că trebuie să o modifice. (…) Angajații din ministere trebuiau să pună OUG pe transprență și să facă o consultare cu autoritățile publice locale . Nu poți să blochezi proiecte de zeci de miliarde de euro printr-o ordonanță care nu aducea nimic benefic. Poți să limitezi și să spui că nu se mai pot face studii de fezabilitate sau proiecte de acum încolo pentru proiectele pe bugetele locale, dar în momentul în care generalizezi și impui să nu se mai facă niciun fel de reparație, niciun studiu de fezabilitate sau nicio intervenție, înseamnă că nu ești ancorat în realitate, înseamnă că cei de la București, astăzi, plutesc”, a spus primarul, în presa locală.
Vizualizări: 493