Ultima oră

Ce funcție vizează deputatul Mihai Weber la Congresul PSD

Partidul Social-Democrat se pregătește de Congres. Acesta va avea loc în data de 7 noiembrie, iar liderii politici din Oltenia, dau asigurări că zona noastră va fi bine reprezentată la nivel național. Din Gorj, deputatul Mihai Weber și-a anunțat intenția de a candida din nou pentru o funcție în organizația centrală. 

 

Weber a subliniat că, la congres, județul Gorj va participa cu un număr însemnat de social-democrați. 

„Eu sunt secretar general adjunct al partidului și intenționez să candidez tot pentru această funcție. Am aprobat și o modificare de statut pentru a ne clarifica oarecum ideologia, pentru a ține pasul cu schimbările care s-au produs de-a lungul timpului, întru-cât Partidul Social-Democrat este un partid modern, este un partid de centru-stânga, care promovează și solidaritatea și respectul pentru valorile democratice, religioase și tradiționale ale poporului român. Avem această modificare aprobată, s-au pus la punct și detaliile organizatorice, stabilirea conferințelor județene pentru desemnarea delegaților la congresul respectiv. Mă bucur că suntem printre primele 6 județe din țară, privind numărul de delegați, pentru că acest număr s-a stabilit în funcție de performanțele electorale de la alegerile trecute. În sensul că au fost niște indicatori, s-a făcut o formulă prin care organizațiile care au președintele de Consiliu Județean, care au primăria reședință de județ, un anumit număr de parlamentari, să aibă cei mai mulți delegați”, a declarat, la Radio Infinit,  deputatul PSD Gorj, Mihai Weber.

Soțul primăriței din Craiova, Lia Olguța Vasilescu și-a anunțat și el candidatura pentru o funcție importantă în organizație. Europarlamentarul Claudiu Manda, își dorește să ajungă secretar general al Partidului Social-Democrat. 

Vizualizări: 262

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: