Politică

Romanescu mulțumit de colaborarea cu Gabriel Coica

Mulțumit de modul în care a colaborat cu viceprimarul Gabriel Coica în cei aproape patru ani de mandat, Marcel Romanescu anunță că își dorește să lucreze în continuare alături de acesta. Romanescu afirmă că munca lui Coica s-a desfășurat cu precădere în zona de cultură, iar includerea operelor lui Constantin Brâncuși în perioada următoare în patrimoniul UNESCO este un lucru care i se datorează în mare măsură actualului viceprimar. Primarul din Târgu Jiu anunță că nu va renunța la colaborarea cu Coica pentru că el este omul care a asigurat stabilitatea în Consiliul Local.

„Este omul echipei mele și, indiferent de ce va face, o să rămână în sufletul meu și în echipa mea. Sunt sigur că, așa cum am lucrat cu Gabriel Coica, am lucrat cu majoritatea oamenilor care au fost lângă mine. Am avut o deschidere totală, iar Coica a venit din altă echipă și ni s-a alăturat nouă. Gabi face parte din echipa mea până în ziua în care i se va termina mandatul. Nu voi putea renunța la acest om. Este omul care a asigurat stabilitatea în Consiliul Local”, a anunțat Romanescu.

 

Romanescu afirmă că Gabriel Coica este binevenit în proiectul pe care l-a dezvoltat cu echipa PSD Târgu Jiu. „Proiectul pe care l-am dezvoltat cu echipa de la Partidul Social Democrat este un proiect în care Gabi este binevenit oricând. Mi-aș dori ca Gabriel Coica să rămână în continuare alături de noi pe discuțiile pe care le putem avea ulterior” a mai precizat Romanescu.

Vizualizări: 1,366

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: