Eveniment

Reținut după ce a bătut două femei

Un gorjean din Plopșoru a dormit o noapte în spatele gratiilor după ce a bătut două femei. Totul a pornit de la un conflict verbal între cei trei.

 

"Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați de două femei, de 47 și 27 de ani, din comuna Plopșoru, sat Izvoarele, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict verbal cu un bărbat, de 41 de ani, din localitate, acesta lovindu-le ulterior cu palmele în zona feței și a mâinilor.

 

Celor două femei le-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii. nr.26 /2024, ocazie cu care acestea nu au dorit parcurgerea formularului de evaluare a riscului, s-au opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-le înmânate două cereri pentru a se adresa instanței, conform Anexei 2 din Lg.26/2024. 

 

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.

 

Au fost continuate cercetările față de bărbatul de 41 de ani, bănuit pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar față de acesta s-a dispus măsura reținerii pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca la data de 13.06.2025 să fie prezentat Judecătoriei Târgu Jiu cu propunere corespunzătoare", a comunicat Poliția. 

 

Vizualizări: 290

Alte articole din Eveniment:

Citește și: