Ultima oră

Reguli noi pentru cei care vor închiria apartamente tip Airbnb

Reguli noi pentru proprietarii care închiriază prin platforme de tip Airbnb sau Booking: Nicio cameră sau apartament nu va mai putea fi urcată pe site-urile de închiriere fără un număr unic atribuit de stat. Anunțul a fost făcut miercuri de Alin Grigore (MEDAT), care a precizat că ministerul pregătește o reglementare „într-un timp foarte scurt” pentru a monitoriza toate unitățile care oferă servicii de cazare turistică.

 

„Referitor la apartamentele şi camerele de închiriat, există un regulament european privind închirierea pe termen scurt a acestor unităţi de cazare. În perioada imediat următoare, vom implementa cerinţele europene. În esenţă, vom oferi tuturor apartamentelor şi camerelor de închiriat un număr unic, pe baza căruia acestea vor putea fi urcate pe diverse platforme de închiriere. Prin regulamentul european, avem şi obligativitatea de a realiza, împreună cu celelalte state membre, un punct unic unde toate platformele să descarce datele pentru o mult mai bună comunicare şi transparentizare a acestor unităţi”, a precizat directorul, conform Agerpres.

Vizualizări: 118

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: