Angajații Complexului Energetic Oltenia au ieșit în stradă, revoltați de tăcerea autorităților și de soarta incertă care îi așteaptă de la 1 ianuarie 2025. Miile de oameni care au trăit o viață întreagă din producția de energie pe bază de lignit se întreabă acum dacă „Tranziția Justă” a fost vreodată reală sau doar o minciună frumos ambalată într-un plan european, impus fără logică și fără suflet.

 Închiderea CE Oltenia – o crimă economică cu premeditare

În doar câteva luni, activitatea pe bază de cărbune din Oltenia ar urma să fie închisă, în baza angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acolo, Guvernul României, în mod total netransparent și fără consultare publică, a semnat practic sentința la moarte a unei întregi regiuni, prin Legea Decarbonizării. Asta în plan secundar, fiindcă marea lovitură o primește întregul sistem energetic național.

În loc să negocieze o tranziție treptată și responsabilă, guvernanții au ales calea ușoară: au semnat și au închis ochii, iar acum se spală pe mâini de responsabilitate.

 „Tranziție Justă” – un concept gol, fără acoperire

În practică, nicio capacitate de producție alternativă nu a fost pusă în funcțiune, nicio industrie nouă nu a fost creată, iar locurile de muncă promise prin proiecte cu finanțare europeană există doar în PowerPoint-urile de la București. În schimb, mii de oameni riscă să fie trimiși acasă, într-o zonă deja sărăcită, fără soluții și fără perspective.

„Tranziția Justă” trebuia să însemne construcție, nu distrugere. Nu închizi centrale, nu lași oameni pe drumuri, nu elimini o sursă strategică de energie – doar pentru că ți-a cerut cineva, undeva, fără să pui nimic în loc.

 PNRR-ul, mărul otrăvit al economiei românești

Declarațiile recente ale ministrului Bogdan Ivan au turnat gaz pe foc. Acesta a spus că Bruxelles-ul ar fi permis păstrarea producției pe lignit doar dacă România returna miliardele din PNRR. Câteva zile mai târziu, același ministru a declarat că nu se pune problema returnării banilor, ceea ce confirmă, indirect, că se distruge producția energetică autohtonă în schimbul fondurilor europene.

Este greu să nu numești acest lucru un act de trădare. Practic, România a acceptat să renunțe la securitatea sa energetică, la zeci de mii de locuri de muncă și la stabilitatea unei regiuni întregi, pentru a încasa bani care, în mare parte, nu se regăsesc nici în infrastructură, nici în industrie, nici în viața reală a cetățeanului de rând.

 Genocid economic în Oltenia

Închiderea CE Oltenia nu este doar o decizie administrativă. Este începutul unui colaps economic și social. Sindicatele avertizează că peste 10.000 de oameni riscă să își piardă locurile de muncă, iar efectele în lanț vor afecta transportul, comerțul, serviciile și administrațiile locale. Sărăcia va exploda. Emigrarea va continua. Depopularea este deja o realitate.

Ce se întâmplă acum la Complexul Energetic Oltenia nu este „tranziție”, ci destrămare.

Tranziția energetică nu are voie să însemne distrugere. Nu poți tăia înainte să construiești. Nu poți promite un viitor mai verde, dacă prețul este pierderea siguranței energetice si moartea economică a unei regiuni întregi.