Ultima oră
Problema transportului minerilor, rezolvată pentru cea mai mare carieră

Societatea Complexul Energetic Oltenia SA a atribuit contractul privind închirierea de autovehicule pentru transport mixt – persoane și materiale, cu șofer, către Uzina ROMINEX, în urma unei proceduri simplificate derulate prin platforma SEAP.
Valoarea contractului se ridică la 285.073 RON, iar serviciile vor fi prestate pentru Unitatea Minieră de Cariere Roșia-Peșteana, una dintre subunitățile din cadrul Sucursalei Miniere Târgu-Jiu.
Contractul are ca obiect închirierea de vehicule cu șofer, destinate transportului personalului și livrării pieselor de schimb și sculelor necesare pentru intervențiile de zi cu zi în cadrul unității miniere.
Transportul se va desfășura în regim zilnic, în 1-3 schimburi, timp de 5-7 zile pe săptămână, în funcție de necesitățile punctelor de lucru din perimetrul exploatării miniere.
Vizualizări: 1,078