Eveniment
Prins beat la volan, deși avea permisul suspendat

Un bărbat din județul Gorj a fost condamnat săptămâna trecută de Judecătoria Motru la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând un autoturism în stare de ebrietate și fără a avea dreptul legal de a se afla la volan.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 5 mai 2024, în jurul orei 20:00, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizați printr-un apel la 112 că o persoană aflată sub influența alcoolului conduce un autoturism către Motru. La scurt timp, agenții au identificat vehiculul pe strada Macului și au efectuat semnalul de oprire regulamentar.
La volan se afla un bărbat care a recunoscut că nu avea asupra sa documentele necesare și că avea permisul de conducere suspendat. Polițiștii au observat că acesta emana halenă alcoolică și l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Motru, unde i-au fost recoltate probe biologice. Analizele toxicologice efectuate de Serviciul de Medicină Legală au confirmat o alcoolemie de 2,17 g‰ la ora 20:20 și 2,15 g‰ la ora 21:20.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul avea cunoștință că nu mai are dreptul de a conduce, fiind cercetat încă din octombrie 2023 pentru o faptă similară. În ziua incidentului, acesta a declarat că a consumat un litru de bere înainte de a urca la volan.
Instanța a dispus condamnarea acestuia la un an și patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, și a stabilit un termen de supraveghere, precum și măsuri educative și de integrare socială.
Vizualizări: 388