Social

Primărie obligată să crească taxa de salubritate

O primărie din județul Gorj va fi nevoită să crească taxa de salubritate în comună, urmare a unui control al Curții de Conturi.

“S-a constatat că prin taxa de salubrizare aprobată de Consiliul Local în anul 2020 valabilă și în anul 2022 (de 100 lei/an pentru persoanele fizice) și prin nivelul creanțelor constituite de compartimentul impozite și taxe locale în anul 2022 de 82.524 lei, nu s-au acoperit cheltuielile cu salubrizarea plătite de UATO Săulești în suma de 205.096 lei an 2022, diferența de 122.572 lei nefiind instituită în sarcina beneficiarilor persoane fizice”, se arată în actul de control.

Dacă nu crește taxa, suma va fi considerată prejudiciu. “Precizăm că în condițiile în care diferența de taxă de salubrizare nu este constituită în sarcina beneficiarilor în termenul de prescripție, aceste sume vor constitui prejudiciu în bugetul local”, arată sursa citată.

În zona rurală, gunoiul menajer este ridicat o dată pe săptămână, iar localnicii consideră că taxa este oricum prea mare.

Vizualizări: 1,195

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: