Ultima oră
Primăria Târgu Jiu, susținere pentru un mare eveniment al cercetașilor

Primăria Municipiului Târgu Jiu intenționează să sprijine organizarea Campului Regional „La Brâncuși Acasă” 2026, un eveniment dedicat cercetașilor din România, care va avea loc în perioada 12 – 17 august 2026, în zona Arcani – Târgu Jiu.
Potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării Consiliului Local, municipalitatea va încheia un acord de colaborare cu Organizația Națională „Cercetașii României” – Centrul Local Târgu Jiu „Ecaterina Teodoroiu” pentru organizarea evenimentului.
Pentru buna desfășurare a campului regional, Primăria Târgu Jiu va acorda sprijin logistic și financiar în valoare de 28.925 de lei, inclusiv TVA.
Suma va fi alocată din bugetul programului „I Love Târgu Jiu”, destinat susținerii evenimentelor care promovează municipiul.
Conform proiectului de hotărâre, primarul Marcel Laurențiu Romanescu va fi împuternicit să semneze acordul de colaborare cu organizația cercetașilor.
Campul Regional „La Brâncuși Acasă” va reuni cercetași din mai multe zone ale țării și va include activități educative, recreative și de dezvoltare personală, promovând în același timp valorile cercetășiei și patrimoniul cultural al județului Gorj.
Proiectul urmează să fie dezbătut și votat în ședința Consiliului Local Târgu Jiu.
Vizualizări: 212
